Автор работы: Пользователь скрыл имя, 10 Ноября 2013 в 21:05, курсовая работа
В эпоху средневековья Япония заимствовала и усваивала достижения и традиции других народов чаще, чем какое-либо другое время, но это нисколько не помешало сохранить свою национальную самобытность. Поэтому Япония до сих пор считается удивительной страной со множеством интересных традиций и вещей.
В связи с выбором такого пути развития Японии так не похожа на другие страны в эпоху средневековья. Значительная удаленность Японии от других развитых стран средневековья, привела к совершенно своеобразному развитию и течению событий.
Japonezii au trăit o perioadă îndelungată izolaţi de lumea înconjurătoare,deoarece populau insulele indepartate si muntoase ,ceea ce crea o barieră pentru deschiderea acestei civiliyaţii în ceea ce priveşte legăturile cu alte popoare.
Acest lucru nu este descris doar ca un factor negativ dar ca şi unul pozitiv deoarece barierile muntoase si marea care înconjura aceste insule erau anume acele lucruei care apărau tiburile de aici de invadatorii străini.Astfel ocupînd insulele centrale civiliyaţia japoneză au creat o societate în care domina loialitatea faţă de clan şi familie,ceea ce de fapt era baza unei societăţi tradiţionale.Ei nu acordau cea mai mare putere anume autorităţilor centrale chiar dacă acestora li se inchinau si se considerau ca descendenţi ai Soarelui.
Primul contact al civilizaşiei japoneze cu China care la acel moment era o civilizaţie mai înaintată au fost facute încă în antichitatea când Japonia a întreprins nenumărate încercări de a cuceri Coreea.
Descriind cele de mai sus am ajuns şi la perioada care ne preocupă pe noi şi astfel pot spune că influenţa care venise din partea Chinei şi-a atins aogeul in sec. XVII –XVIII şi anume se remarcă prin faptul că în această perioadă Joponia dorea să creeze o societate guvernamentală care să aibă la bază structurile chinezeşti şi să instaureze în fiecare regiune a regatului un sistem de impozitare care ar regulmenta situaţia din regat. Însă acest lucru nu a fost posibil deoarece magnaţii japonezi au început să se îmbogăţească şi să facă abuz de putere.
În perioada Heiană (794 -1185 ) , împătaţii îşi pierd controlul asupra puterii care acum era concentrată în mîinile conducătorilor clanuliu Fujiwara,situaţie care devine publică în 866 cînd conducătorul acestui clan,Yoshifusa s-a declarat regent chiar dacă regelea avea vîrsta necesară pentru a conduce statul.
O tactică de mentinere a puterii şi influenţei a membrilor acestui clan asupra familiei imperiale era anume căsătoria femeilor din clan cu unii membri a familiei imperiale, asigurînduse că fiecare fiu de împărat era nepotul conducătorului clanului.
Cînd micul împărat creştea era nevoit să abdice în favoarea unui alt fiu de împărat,ceea ce ii facea pe împăraţi slabi din punct de vedere politic.
Această practică a fost fregvent întîlnită şi în perioada următoare (1185-1833) cînd curtea imperială rămîne la Kyoto, însă guvernul este transferat la Kamakura, teritoriul noului clan domnitor-Minamoto, care a ieşit victorios în mai multe războaie civile,conducătorul Yoritamo care a fost numit shogun şi de altfel a devenit dictator militar.
În aceste condiţii shogunatul a fost recunoscut ca o instituţie de strat, necătînd la faptul că după moartea lui puterea a fost luată de către feudalii din clanul Hojo, care chiar dacă nu au devenit shoguni au condus ca regenţi în locul citorva shoguni care nu erau în stare să controleye situaţa.
În perioada Kamakura societatea japoneză a luat forma unui stat militaro-feufală.Astfel la această perioadă i se atribuie naşterea unor noiu tradiţii, mai cu seamă cultul samuraiului războinic care era remarcat nu numai prin talentulk de a mînui sabia dar şi prin fidelitatea si supunerea faţă de conducătorul său, prin sentimentul său de a se jerfi şi capacitatea de a suporta durerea.
Venind în fruntea puterii,clanul Minamoto şi Hojo au reuşit să îşi creeze un larg sistem de relaţii, care garantau supunerea vasalilor lor, în persoana cărora intrau micii feudali care pentru apărarea lor depuneau jurămînt conducătorului,dar această categorie de vasali mai era completată şi de samuraii de rînd.
În perioada Asikaga (1336-1568) în care era marcată de anarhiile militare agresive au început să joace un rol important relaţiile feudale locale.Shogunii din dinastia Asikaga niciodata nu au condus întrega ţară, iar uneori puterea lor era chiar nominală.
Jumătate de sec. În Japonia au existat doua dinastii care se duşmăneau,care peminteau feudalilor ambiţioşi să treacă dintr-o tabără în alta în conformitate cu interesele lor.Din această cauză una după alta izbucneau nemulţumiri şi mici conflicte între populaţie,ceea ce făcea permanentă nevoia de echipament de răyboi ceea ce i-a făczt pe feudalii militari sau daymio să concentreye în mîinile lor o administraţie strictă pentru a colecta impzite şi taxe.A fost chiar abolit privilegiul samurailor de a paricipa la război.Astefel feudalii militari au inceput să recruteye în în armată ţărani,iar odfiţeri erau numiţi samuraii.
Invaziile din exterior asupra Japonezilor au început odată cu anul 1543,cînd primii Europeni au păşit pe pămînturile Japoniei anume portughezii după care u mai urmat şi alţi europeni care îşi găseau interesul lor în aceste teritorii.Primul european care a a ajuns pe litoralul Japonesz a fost portughezul Mendţ Pinto,iar în 1580 aici vin şi spaniolii.Portughezii şi spaniolii aduceau din Europa în Japonia arme de foc,muniţii de război la fel articole din India şi alte ţări din Asia de Sud-Est.Porughezii au facut aparente relaţiile comerciale dintre China si Japonia,care fusese mai inate blacate din cauza pirateriei japoneze.
În sec.XVI şi începutul sec.XVII Japonia era unul din exportatori de aur şi argint în Europa.Comerţul cu portughezii a facilitat dezvoltarea unui şir de oraşe de pe litoralul japonez care au dus la îmbogăţirea comerţului Japoniei.
Principalul lucre care îl importa Japonia era armele de foc,din cauza faptului că cnezii se stăruiau să adune cît mai multe arme,crezînd în acest sens că îşi măresc şansele la victorie asupra rivalilor.Însă chiar dacă armament era adus în cantitîţi mari aceasta nu era de ajuns,unii cneri chia au început să îşi organizeze propria afacre cu armament.
Astfel am putea spune că constactul cu civilizaţia europeană a provocat mari schimbări în cea ce ţine de armată şi armamentul japonez care acum înlocuieşze sabiile.
Introducerea armei de foc a dus la creşterea numărului de ostaşi ai feudalilor,incluzînd tot mai mulţi ţărani care datorită talentului în lupte erau numiţi samurai iar mai tîrziu chiar deveneau mari proprietari de pămînt.
Concomitent cu comercianţii europeni în Japonia au apărut misionarii portughezi,spanioli,care au început să faca propaganda a crestinismului.Considerînd că cu ajutorul misionerilor a sa îşi lărgească comerţul exterior şi vor creşte cantitatea de armament adus din Europa,cnezii ofereau ocrotire misionarilor.cei din urmă au început să deschidă şcoli,biserici şi sptale.Unii cnezi chiar ei insuşi primeau creştinismul şi îi impunea şi pe samuraii lor la acets lucru doar pentru aşi păstra imaginea faţă de misionarii noi veniţi.
Pămîntul nominal aparţinea împăratului, practic fusese acaparată în miîinile cîtorva mari feudali în supunerea cărora se aflau feudalii mici şi mijlocii.În ceea ce priveşte raionele feudalii şi-au păstrat independenţa.Moşiile mari erau concentrate în mîinile bisericilor si mănăstirilor.
Proprietatea veche asupra terenurilor feudale treptat îşi pierdea din importanţa sa,cedînd locul latifundiilor mari feudale.În aceste condiţii scădeau numarul de sheăn ceea ce facea ca samurailor le venea greu să îşi menţină independenţa economică faţă de feudali,iar situaţia politică şa fel îi făcea pe micii feudali să devină vasalii celor mai influenţi.
Asfel am putea spune că scăderea numărului de sheăn era legat de interesul marilor feudali, deoarece independenţa acestora înpiedica anume concetrarea în mîinile acestora a tuturor veniturilor care le primeau în urma exploatăriiţăranilor din aceste zone.La fel o importanţă mare a vut-o şi faptul ca feudalii se staruiau sa concentreze samuraii în apropierea castelutirlor sale.Acest lucr la fel s-a facut cu unscop ascuns,deoarece aveau nevoie de ostasi in apropiere in cayul izbucnirii unei rascoale.
Astfel cu referire la acest lucru amputea spune că astfel în urma concentrării unui număr tot mai mare de samurai la curţile marilor feudali a făcut ca acestea cu timpul să se transforme în importante centre administrative în jurul cărora se aşezau cu traiul un număr tot mai mare de meşteşugari şi comercianţi,astfel începînd să se formeye multe oraşe.
În condiţiile creşterii influenţei marilor feudali,cei mici tot mai des deveneau luptători de rînd care era răsplătit cu produse agricole.
După cum am mai menţionat mai sus feudalii exploatau destul de mult ţărănimea care era legată de pamînt.Aceştea plăteau entă în produse.Claca treptat îi pierde importanţa iar renta creştea a crescut considerabil –la sfîrşitul sec. XVI alcătuia mai mult de jumătate din venitul brut al ţăranilor.
În a doua jum. a sec.XV şi în sec. XVI necătînd la faptul că s-au extins legăturile economice cu China şi cu ţările din sud-estul Asiei, în Japonia au pătruns noi culturi ca –bumbac, cartoful dulce, trestia de zahăr etc. Agricultura totuşi se afla într-o stagnare.
După părerea mea acest lucru se datora anume luptelor pustiitoare a feudalilor, în timpul cărora se distrugeau culturile la care ţăranii muciseră,ceea ce îi făcea pe aceştea ca mult timp să se ferrească de munca paşnică.
Sfîrşitul sec.XV şi sec. XVI este caracterizat în Japonia de creşterea numărului oraşelor,creştereanivelului de deyvoltare al meşteşugurilor şi al comerţului chiar dacă se remarca o cădere a gospodării ţărăneşti.
S-au mărit considerabil în această perioadă oraşele vechi ca Shakai şi au apărut şi alte oraşe noi ca Hirado şi Nagashaki.Este evident faptul că oraşul Shakai semaăna mai mult după organizarea sa internă cu oraşele medievale europene,fiind chiar numit în istoriografia europeană ca „Veneţia japoneză”.Acest oraş era condus de un sfat alcătuit din 36 de membri care erau aleşi dintre cei mai bogaţi comercianţi.
Cnezii tinzînd spre creşterea maximă a veniturilor nu numai pe baza exploatării ţăranilor dar şi prin impunerea ghilzilor şi atelierilor la noi taxe. Comercianţii japonezi şi-au extins mult raza de desfăşurare a operaţiunilor lor.Comerţul peste mare aducea mari profituri.Treptat apăreau firme mari comerciale .
Producţia industrială era concentrată în atelierele meşteşugăreşti,numite dza.Organizaţia atelierlor avea multe trăsături comune cu atelierele obişnuite din epoca medievală.Acestea la fel au devenit un mijloc de venit pentru cnezi,deoarece aceştea odată cu oferirea unor pribilegii le folosea şi pentru venit.Necătînd la faptul ca exista regulamentarea feudală în Japonia apar formele primare ale industriei capitaliste.Principalul stimul pentru dezvoltarea a producţiei industriale era comerţul extern şi necesitaţile militare ale feudalilor.
La fel în această perioadă se dezvoltă şi mineritul.
Iarăşi ne întoarcem la problema venirii europenilor în Japonia,deoarece odată cu venirea acestora creşte numărul tendinţelor separatiste. În aceste condiţii creştea riscul ca Japonia să fie supusă unor ţări europene mult mai dezvoltate,deoarece portughezii şi spaniolii instalînduse aici şi-au găsit de la bun început un srijin in cnezii de sud care primiseră creştinismul şi acum chiar participă la războaie pustiitoare tot întărinsuse tot mai mult poziţiile în Japonia.Însă acest lucru nu îi speria pe feudali ci anume faptul ca erau zdruncinate regulile sistemului feudal de răscoalele ţărăneşti tot mai fregvente.Plus la asta mai s-au înteşi şi luptele dinte feudali care necesita tot mai mult armament şi care aduceau pagube gospodăriei ţărăneşti care erau cauzate în mare măsura de tendinţa feudalilor de a mări renta ,făcîndui astfel pe ţărabni să fugă de pe pămînt şi să se revolte.La fel acets lucru era impulsionat şi de apariţia relaţiilor marfă –bani.
În sec.XVI se petreceau una după alta revoltele ţărăneşti şi cele împotriva feudalilor.Astfel timp de 75 de ani (1500-1575) au avut loc cca 29 de revolte.
Ţăranii care participau la răscoale cereau:
De fapt ş era evident că anume acestea erau necesităţile pe care luptau ţăranii.deoarece anume acestea nu le permiteau să trăiască în linişte.
De multe ori în luptele lor ţăranii intrau în contact cu păturile orăşeneşti care la fel cădeau în dependenţă faţă de feudali.O asemenea răscoala în Kyoto în 1532 a fost condusă de ronini,dar mai ales la orşe participanţii la răscoale era pătura săracă oraşenească.
În aceste condiţii între unele grupuri de feudali şi şi cercurile de comercianţi care erau cointeresaţi în răspîndirea şi dezvoltarea comerţului pe întreg teritoriul ţării,ceea ce a dus la creşterea tendinţelor de a unifica ţara.Acest şucru consta în crearea unei puteri centrale solide care ar fi fost în stare să întărească sistemul feudal care fusese cutremurat.Iniţiatorii acestei unificări erau feudalii deţinători de pămînt de mijloc care aveau drept scop să nu permită întărirea puterii marilor feudali.
În 1568-1582 unul din feudalii de mijloc,pămînturile căruia erau situate în partea centrală a insulei Hunsiu –Oda Nobunaga a căpătat mari succese în lupta sa cu rivalii feudali.Avînd o armată mai bine organizată,acesta într-un răstimp scurt a reuşit să îşi mărească considerabil teritoriile
După oartea lui Hudasi succesorul său devine unul din generalii care i-a slujit pe Nobunaga si Hudasi care se numea Tocugawa Iesyasu.Acesta chiar din primele zile la conducere se ciocneşte cu împotrivirile unei mase de feudali care nu doreau să se supună acestuia şi care îl susţineau pe fiul lui Hudasi.În lupta sîngeroasă din timpul lui Săchigahar din 1600,Tocugawa i-a distru spe duşmani,iar în 1603 datorită meritelor sale primeşte titlul de shogun.Căpătînd puterea,acesta îi scade în drepturi pe feudalii care făceau parte din blocul opozant,le i-a proprietăţile şi îi trimite în regiuni mai îndepărtate,iar în locurile acestea îi pune pe feudalii fideli lui.Însă susţinătorii acestuia nu depun armele.Numai în anii 1614-1615,după o lungă asediere a oraşului Osaka care devenise centrul lor de rezistenţă care a fost distrus,iar mii de susţinători au fost măcelăriţi
După sfîrşitul războaielor pustiitoare s-au creat condiţiile pentru îmbunătăţirea gospodăriei ţărăneşti.Acest lucru era caracterizat anume de faptul că au căpătat o răspîndire mai largă culturi noi despre care japonezii au aflat numai după contactele lor cu ţările din Europa.Pe lîngă bunbac,cartoful dulce şi trestia de zahăr se răspîndeşte cultura tutunului,la fel se mai răspîndeşte şi cultura ceaiului.
Shogunatul Tocugawa a condus Japonia timp de doua secole,pînă la revoluţia burgheză din 1867 -1868.
Primii shoguni ai acestei dinastii au încercat să continuie politica începută de Nobunaga si Hudasi îndreptată spre întărirea puterii centrale şi au instaurat o regulamentare strictă a relaţiilor publice,au reglementat precis drepturile şi îndatoririle fiecarei clase.
Populaţia în Japonia în timpul dominaţiei dinastie Tocugawa era înpărţită în patru pături:samurai, ţărani, meşteşugari şi comercianţi,drepturile şi obligaţiile cărora erau reglamentate.
Mai ales crunt se reglementau drepturile ţăranimii care nu primise nici un fel de drepturi.Satele erau înpărţite în cîte cinci gospodării,adică cinci gospodării alcătuiau o unitate.În fruntea a cinci gospodării se afla un ţăran bogat în funcţiile căruia intra supravegherea poliţienească.Ţăranii erau legaţi de pămînt,astfel în cazul cînd un ţăran fugea,atunci ceilalţi membri ai celor cinci gospodării erau nevioţi să plătească taxele acestuia,iar dacă fugarul era prins,acesta era crunt pedepsit.
Viaţa ţăranilor era reglamentată practic din toate punctele de vedere, şi anume acestora li se interzicea
Condiţiile de viaţă a meşteşugarilor şi comercianţilor la fel erau regulamentate,însă cu o mai mica stricteţe faţă de viaţa ţăranilor,însă în practică acestă regulamentare aproappe nu se respecta,mai ales în ceea ce priveşte comercianţii.Plus la asta împărţirea meşteşugarilor şi comercianţilor în clase aparte era un pas înainte faţă de situaţia care o aveau mai înainte cînd erau lipsiţi de drepturi,mai ales în sec. XIII-XIV cînd existau ca clasă socială numai samuraii şi poporul.
Structura internă a nobilimii la fel s-a schimbat,astfel în fruntea clasei privilegiate era un sezeran,care deşinea acelaşi titşuri şi drepturi ca shogunii.Cu o treaptă mai jos se plasau vasalii acestora.Proprietăţile acestor vasali s-au extins foarte mult.După aceştea veneau <<cnezii străini>> şi alţi feudali mari.Cealaltă masă a samurailor era sub stăpînirea shogunului şi a cnezilor locali.
Mai exista o clasă aparte de samurai –samuraii hatamoto care sa aflau în supunere directă sogunului care numărau 5000 de oameni.O parte din aceştea aveau partea lor de proprietate.Ei alcătuiau păturile birocraţiei feudale.Restul samurailor alcătuiau armata shogunului.
Polirica de limitare a activităţii străinilor a început-o Hudaisi în 1587 şi 1597 facînd ordine împotirva propagandei misionarilor în Japonia.Dar pe lîngă toate acestea Hudaisi a continuat legăturile comerciale cu europenii pentru a primi nave si armament de la aceştea.Pe timpul lui Tocugawa însă s-au înteţăt şi mai mult restricţiile pentru europeni,însă în acelasi timp acesta îi susţinea pe englezi şi olandeji cu scopul de a diminua influenţa spaniolilor şi portughezilor.În acelaşi timp se ducea războiul cu Coreea în urma căruia s-a semnat tratatul de pare din 1609 conform căruia Japonia primea acces la un port coreean –Pusan.
O politică mai decisivă împotriva europenilor a dus-o cel deal treilea shogun din dinastia Tocugawa –Imiţu care în anii 30 ai sec.XVII a făcut un şir de ordine prin care japonezilor li se interzicea plecarea din ţară care se pedepsea cu moartea la fel şi costruirea navelor mari care ar fi putut porni în călătorii îndepărtate,în acelaşi timp se interzicea şi vizitarea Japoniei de către străini înafară de comercianţii olandezi şi chinezi care intrau în portul Nagasaki,unde se făcea comerţ.
Toate acestea se făceau în scopul de a evita pericolul de intrare a europenilor cu armele în Japonia şi mai ales pentru evitarea susţinerii de către aceştea a cnezilor din sud –est care se aflau în cualitia împotriva shogunatului Tocugawa.
Însă partea cea mai importantă a izolării ţării au jucat-o anume mişcările antifeudale care de multe ori luau caracter religios.Opoziţia feudală care era orientată împotriva dinastiei Tocugawa folosea tot mai mult în scopurile sale religia creştină.
Una din cele mai puternică mişcare antifeudală sub o lozincă creştină a avut loc 1637—1638 în regiunea Simabara şi Amacusa în care au participat mai mult de 30 mii de oameni,După înăbuşirea acestei răscoale au fost supuşi urmăririi şi pedepsei toţi ţăranii japonezi şi tot odată cu aceasta în ajutorul organelor gvernamentale vine clericii budişti,cărora le-a fost încredinţată supravegherea credinţei ţăranilor ,mai ales a celor care acceptase creştinismul.Astfel fiecare ţăran trebuia să viziteze o biserică unde se înscria în registre datele creştinului şi anume religia la care se închină.
Olondezii au fost cei care au participat la înăbuşirea acestor răcoale şi în schimbul la asta au primit dreptul de a face comerţ în Japonia.
Această politică de izolare a durat mai mult de doua secole.În timpul dinastiei Tocugawa, politica era cea care frîna dezvoltarea relaţiilor marfă –bani ,dar nu putea avea un impact decisiv asupra acestui proces.Deoarece comercianţii japonezi au adunat capital pe care nu puteau să îl utilizeze în comerţul extern,îl investea în piaţa internă,mai ales orientîndu-se spre sate, cumpărînd pămînt, iar interzicerea cumpărării acestora a făcut ca să apară formele ascunse de cumpărare.